Nu pot sa ma gandesc la viitor, fiindca totul se petrece acum, aici in prezent. Am trecut prin multe probleme, asta in drumul meu, in cautarea fericirii. Ma bucur ca inca sunt aici, ca inca rezist…sunt imun. Poate ca osa ajung si eu sa ma bucur de viata si sa fiu fericit. Chiar daca pare oarecum, nu sunt fericit. Am doar momente cand sunt fericit si persoane care imi ofera aceasta stare de spirit, sublima, de bine. Realizez acum, cat de important e sa iubesti, sa fi iubit si sa fi sustinut de cei dragi, dar mie imi lipsesc toatea aceste daruri ceresti.
Acum am gasit pe cineva care crede in mine, si tine la mine, am vazut asta in ochii ei de cristal care straluceau atatati de lumina lunii pline, pe o banca cojita de vreme langa un copac batran care parca mangaia pamantul cu crengile lui, si dansa de fiecare data cand vantul trecea agale gadilandu-ne simturile cu mireasma pe care o purta cu el. O mireasma care intotdeauna cand osa mai o intalnesc ,in drumul meu prin viata, si osa ma imbie, imi va aduce aminte de EA, fata care face tot raul sa se inabuse atunci cand ma mangaie cu vorbe dulci si saruturi lungi alaturi de atingeri amoroase.
A aprins in mine ceva, o flacara, care de acum imi lumineaza calea spre locuri nestrabatute de mine pana acum. Spre inaltul vazuhului sau adanc intr-o mina de carbune, flacara e alaturi de mine si ma calauzeste prin intunericul amar.
Langa EA am o stare de fericire deplina, in jurul nimanui nu m-am mai simtit asa. E ceva nobil. Am dat nastere unui sentiment pur si cristalin, care ca un germen de grau incolteste si isi infige radacinile tot mai adanc in sufletul meu.
EA este ca un izvor si de fiecare data cand beau din el ma simt minunat, apa lui imi purifica sufletul de toate gandurile obscure. Dupa fiecare gura, devine parca, mai grozav si mai strasnic.
De fiecare data cand ii privesc chipul ma luminez. In ochii ei vad o scanteie tainica care ma invaluie intr-o perplexitate adanca. Iar sanii ei sunt sunt absolut desavarsiti, rotunzi, rumeni, mari cu un sfarc mic si moale.
Si-ar mai fi multe de spus. Ma limitez la atat. Nici in 1000 de randuri nu as putea sa o descriu.
Ea o ciudata speciala , eu un specimen rar. [La asta se refera thumbnailul]
Mă trezesc de dimineaţă. Mă simt obosit. Am o stare ciudată. Sentimentul de “deja vu” este şi el prezent. E ora 8. Afara e linişte…..ciudat. Nici urmă de tata. Degeaba îl strig că nu răspunde nimeni.
Mă ridic din pat, ies în curte. Nimic nu mişcă. Se aude doar cum adie vântul din când în când, mişcînd uşor crengile copacilor.Gândesc că poate toţi sunt la muncă sau cine ştie unde au plecat…Îmi scot telefonul să îl sun pe Bogdan, nu funcţionează…nici nu vrea să pornească, dar parcă ieri l-am încărcat.
Intru în casă. Ceva nu e în regulă. Ceasul din bucătărie stă pe loc, nu funcţionează la fel ca telefonul meu. Verific toată aparatura electronica din casă, totul e “mort”.
Acum, în momentul ăsta mă gândesc la două ipoteze: din cauza fluctuaţiei de energie de pe reţeaua electrică, aparatele s-au stricat sau ceva a făcut ca, câmpul magnetic al pământului să crească în intensitate şi asta a afectat aparatura.
Astea’ par idei “infantile”, însă altceva ce s-ar fi putut întâmpla ? Mai exista varianta cu extratereştri doar că pentru mine nu pare prea plauzibilă.
Dar poate sunt eu prea paranoic şi nimic nu e în neregulă. Să fie doar în imaginaţia mea toată “asta” ?
Trebuie să aflu mai multe, să mă conving. Iau ghiozdanul, îl golesc de carţile care acum îmi sunt inutile şi îmi pun în el ceva de mâncare, haine de schimb, trusa de prim ajutor. Iau şi un cuţit. Mă îmbrac bine şi ies, plec.
Am ajuns “la drum”. Merg pe şosea şi nu vad nici o maşină. La ora asta trebuia să fie bară la bară. Nu vad nici oameni care să meargă pe trotuar.
Mă întreb: Oare unde au dispărut cu toţii ?
—————————————–
Continuarea in [Episodul 2].