Fără să mă gândesc prea mult, mi-a venit ideea perfectă. Ştiu unde să merg, ştiu ce să fac.
Bunicul meu e fost militar. Trebuie să aibă prin casă o armă şi alte „chestii” care mi-ar fi de folos. Mă voi îndrepta într-acolo.
Mult de mers… e tocmai în „cealaltă periferie” a oraşului. Ar trebui să plec.
[…]
Mergând prin oraş, văd nişte urme ciudate în asfalt, mai bine zis găuri.
Deodată aud „ceva”, parcă ar fi un motor de avion doar că mai silenţios. Se aude chiar de după colţ.
Simt un fior prin tot corpul. Sincer să fiu, mi-e frică de ce sau cine ar putea fii acolo. Mă opresc, las bicicleta şi mă îndrept uşor către colţul străzii.
După colţ e un fel de navă, are o formă foarte ciudată. Nu e nimeni în jur. Aş vrea să intru în „navă”, însă e prea periculos. Mă apropii de „navă” când deodată, dintr-o clădire iese cineva… sau ceva.
Fug să mă ascund după o maşină. Vreau să văd cum arată.
Extratereştrii sau ce sunt ei, târăsc un om spre navă, pare să fie inconştient sau mort. Ei, arată aproape ca noi, doar că au pe spate un fel de carapace şi sunt mult mai robuşti.
Trebuie să plec, aici mă pot vedea, nu vreau să risc să mă prindă unu’ deăla. Din greşeală lovesc maşina şi ei mă aud. Au lăsat omul jos şi se îndreaptă încoace.
Încep să fug. Deodată, cănd mă văd, scot nişte sunete ciudate. Încep şi ei să fugă. Trag cu ceva după mine, un fel de lichid…
Găsesc scăparea, cobor la metrou. Cred că am scăpat de ei.
Sparg automatul din statie, iau ceva de măncare.
Mă gândesc că dacă toată lumea a dispărut, nu o să vină niciun metrou, aşadar pot merge pe sină pănă la staţia ce-a mai apropiată de casa bunicului.
Îmi aprind lanterna, cobor pe sină şi pornesc în întunericul tunelului.
Voi mai avea parte de surprize oare ?
—————————————–
Continuarea in [Episodul 4].
Daca nu ai citit de la inceput click aici pentru a merge la [Episodul 1]
Nu există cuvinte care să o descrie aşa de bine, nici măcar eu nu o pot descrie aşa bine, aşa cum trebuie şi cum merită, dar o să încerc.
Cici e simplă şi distinctă, e naturală şi stabilă, şarmantă şi singulară, plăcută şi caldă. E specială fiindcă gândeşte altfel decât majoritatea tipelor paceaurilor şi asta o diferenţiază de ele. E specială prin modul în care bea apă din sticlă, cu o privire drăgălaşă şi ochii mari. E specială fiindcă nu mai e nimeni ca ea. E specială fiindcă are nişte ochi care te cuceresc cu o singură privire. E specială prin modul ei de a fii. E specială fiindcă mă face să zâmbesc mereu. E specială fiindcă pune suflet în tot ceea ce face. E specială fiindcă e o artistă, şi are talent. E specială fiindcă e ciudată.
Are o altă perspectivă a lumii şi a vieţii, e bună cu toţi şi oferă pace şi dragoste tuturor, asta o face specială.
E cea mai gingaşă şi graţioasă făptură pe care eu am avut ocazia să o cunosc şi chiar să o iubesc.
Iar eu, …eu sunt norocos că o am pe ea, şi nu-i a nimănui, e doar a mea.
După cum am spus, nu o pot descrie aşa bine, dar am încercat. Cuvintele sunt degeaba.
Te iubesc!
RimeZic – Iubire Neconditionata
Salut! Astăzi am modificat tema de pe blog după cum se poate observa. Mie imi place, e chiar reuşită şi e eco 😀 . Desigur că nu prea se potriveşte cu Specimen, însă asta mă face diferit :)) . Pentru cei care deabia acum au aterizat pentru prima dată pe blogul meu, rusine pot vedea vechea înfăţişare aici (click).
Tema îmi place fiindcă e foarte „light”, are foarte multe opţiuni şi se „customizează” destul de uşor. Apropo, noul meu logo e furnica.
Vreau să mulţumesc site-urilor de „warez” de pe care am luat tema, prietenei mele Cici pentru sfaturile referitoare la temă si nu în ultimul rând Luciei pentru tradecerea parţială, cu greşeli, a temei.
Cam atât am avut de spus. Dacă nu îţi place tema, lasă un comentariu în care să zici de ce. pace.! 🙂
Capu’ Sus!
Eu îi declar iubirea mea eternă ce neîncetat va continua să fie,
Plăpândă, slabă şi umilă,
O dragoste adevărată într-o lume instabilă;
Adânc privesc în ochii ei de diamant,
Să văd ce a lăsat în urma lui,
Un sentiment bătut cu’n cui,
În inima-i moale şi fină,
Mi se face pielea de găină,
Când văd că totul e pe dos,
Când văd răul cel hidos,
O îmvrăjbeşte asupra mea,
Lăsându-mi rece inima;
Lupt cu el, …şi-arată colţii,
Mă-nconjoară-n jur toţi morţii
Îi privesc înfiorat,
Cu o teamă de pacat,
În genunchi lupt pân’ la moarte,
Până o să cad în coate,
Şi picioare nespălate să mă calce cu putere,
Nici atunci nu simt durere,
Căci am pentru ce să lupt,
Speranţa n-o să mi-o uit,
N-o să uit nimic, nici când,
O să fiu tot în pământ,
Voi iubi la nesfârşit,
Căci ştiu pentru ce-am trăit;
Pentru Cici.
Încep prin a-ţi spune că iţi mulţumesc. Îţi mulţumesc pentru felul tău de a fi, de a te purta cu mine. Îţi mulţumesc că întotdeauna ţi-a păsat, că ai pus suflet în tot ceea ce ai făcut pentru mine. Îţi mulţumesc pentru clipele frumoase petrecute împreună, pentru sinceritatea, înţelegerea si dragostea pe care mi le-ai oferit. Îţi multumesc că pentru mine ai lăsat orice alt lucru, iţi multumesc pentru serile când te-ai intors la mine, pentru cuvintele dulci pe care mi le şopteşti, pentru că eşti alături de mine când am nevoie. Îţi mulţumesc că mă iubeşti. Îţi mulţumesc ce te-ai deschis faţă de mine şi simt că alături de tine viaţa este mai uşuară.
Îţi mulţumesc pentru serile petrecute la telefon, pentru sărutarile si atingerile pe care mi le-ai dăruit, pentru ajutorul pe care mi-l oferi, îţi mulţumesc că ai apărut în viaţa mea, pentru lacrimile vărsate împreună.
Realizez, încet, încet, că eşti ceea ce mi-am dorit, că eşti altfel faţă de „xeroxurile” din ziua de azi. Îmi cer scuze dacă ţi-am greşit, pentru cuvintele „aruncate” aiurea. Îţi mai mulţumesc şi pentru fsptul că ai stat după mine, că nu ţi-ai pierdut speranţa şi că datorită ţie am construit legătura pe care o avem. Oricât aş scrie nu este îndeajuns pentru a-ţi mărturisi tot ceea ce simt. Vreau să nu uiti ca indiferent de ceea ce o să se întâmple, eu o să te iubesc şi o să rămâi în locul rezervat din inima mea.
Uneori cuvintele nu sunt destul pentru a-ţi arăta că te iubesc, că de la început nu am putut să te las. Iartă-mă dacă uneori par indiferentă şi poate nu fac ceea ce ţi-ai dorit, însă mie-mi pasă şi sper ca ceea ce avem noi să nu se piardă niciodată şi sper să rămân în inima ta indiferent dacă drumurile noastre se vor despărţi.
Mulţi ne văd doar ca pe doi copii care au o simplă „joacă” de-a oamenii adulţi, însă ei nu văd ceea ce am realizat noi într-un timp foarte scurt. Mulţumesc încă o dată pentru tot şi de la mine o să primeşti iubirea de care ai nevoie, sinceritatea şi încrederea.Un specimen rar şi o ciudată specială.
Te iubesc,
a ta Cici.
<3
Două cuvinte aparent simple, dar importante:
Te iubesc!
Nu am nimic de spus, citeşte doar versurile. pace.! 🙂
Totul se învarte-n jur,
Eu plang…ştiu că nu-s bun,
Doare chiar şi adierea unui vânt uşor,
Încet în suflet se aşterne durearea,
E vina mea;să ma ierţi…tu ai puterea
Târziu prea oare este?
Când am greşit nu m.am gândit
Acum gândesc,
Vreau să mă ierţi, ştii…te iubesc!
Dovadă am lacrima ce curge pe obrazul meu,
Nu am o scuză, spun doar că am gresit si eu.
Ştiu; nu e bine ce.am făcut,
Acum ştiu, „then” n.am ştiut.
Lumea e greşită, noi trăim intr-o lume greşită, plină de sisteme greşite, cu oameni greşiti, „trăim in Romania şi asta ne ocupă tot timpul”. Eu unu nu am nimic cu Romania ca ţară ci am cu anumite persoane din conducere. Lumea poate fii mult mai simplă, chiar se poate.
Mă gândeam la o viata liniştită la ţară, fără griji. Un loc unde pot trăi linistit, un loc unde stresul urban nu există şi un loc unde guvernanţii nu mă deranjează. Dar sper ca asta să nu devină pentru unii o „faţadă” şi să spuneţi că pentru toate problemele si eşecurile voastre sunt de vină ei, guvernantii. Nu e bine să cazi in extreme, nici să „cazi pe jos”, defapt nu e bine să cazi in general.
Bănuiesc că multi dintre voi s-au săturat de multe care înca li se intâmplă zilnic şi desi te-ai săturat, continui, aici e problema, nimeni nu face nimic ca să scape măcar. Asta poate şi pentru că au trăit în comunism şi cum comunismul nu e mort incă, le e frica sa fie liberi. Am constatat asta la mulţi oameni.
Ironia e că nici macar eu, cel care scriu asta, şi vad, incă nu fac nimic, dece oare? – aşa am fost obisnuiti, să nu ne pese.
Şcoala omoară imaginaţia, distruge adevăraţii artişti. Consider că în românia, sistemul de învăţământ e…repulsiv. Eşti obligat să faci anumite chestii, doar pentru că aşa e legea. Şi aici încă se văd urmele comunismului, unde e libertatea promisă ?
Nu cred că mii de oameni au murit la revoluţie ca să ajungem de unde am plecat.
Tot ce vine, noi primim (mă refer la mass-media, modă, muzică, religie, etc.), şi nu e departe de comunism, defapt în comunism era la fel doar că atunci lucrurile pe care le primeam erau bune ( e un comunism îmbrăcat in haine noi). Nu, nu sunt comunist spun doar că avea si aspecte bune. Acum avem libertate, drepturi…şi le foloseste cineva ?
Deformez realitatea, n-am nevoie de poveşti,
Când societatea te învaţă să nu spui ce gândeşti.
Altă problemă e că copiii de azi sunt la fel ca parinţii lor, proşti. Şi uite aşa „chestia” asta va continua o bună bucată de vreme, pana când lumea se va deştepta, sper. E trist să vezi unde a ajuns societatea noastră, iar dacă priveşti atent, observi că înafară de inteligenţă, nimic nu ne deosebeşte de animale. Iar asta nu se întâmplă doar la noi, se întâmplă peste tot în lume înafară de satele/triburile uitate de lume.
Avem o românie trisă, batrană şi obosită, care sper eu că e înca in sevraj şi nu în comă.
B U G Mafia – Poveste Fara Sfarsit (cu Jasmine) 2009
B U G Mafia – Romania 2009
Morometii – Romania Trezeste-te
*în spatele articolului stă un mesaj „ascuns”.
😀 Stiu, stiu….=; nu am mai scris de … 😕 mult :)) Asta fiindca am fost ocupat cu multe, cu RoHipHop, dar si cu prietena mea (Cici). Spun asta ca sa nu spun ca nu am avut inspiratie. Totusi nu voi abandona blogul, niciodata >:) Adevarul e ca nimeni nu mi-a dus dorul in „sfera” asta… asadar nu stiu daca ar trebui sa imi pese foarte mult.
Lumea se schimba, adica evolueaza, fiindca evolutia presupune in primu rand schimbare, altii in bine, altii in rau, toti evoluam. Iar sar din subiect in subiect, insa acum, in perioada adolescentei au loc multe schimbari Unele chiar ciudate si neimaginable pana atunci. Sunt fascinat de tot ce se intampla in jurul meu, si vreau sa profit de perioada asta, cat se poate de mult.
Blogul a trecut pe locul 4-5 in lista prioritatilor mele. Trebuie sa reusesc sa fac alte lucruri. O sa incerc sa creez din nou. 😀
Poate te astepti sa comentez situatia politica, ce a mai facut nustiu cine, ce cacauri s-au mai zis pe la TV. 😐 nu, asta e cel mai jalnic mod de a te face cunoscut. Psihologic vorbind, fiind situatia nasoala, toata lumea osa fie cu tine si te va ridica in slavi. Bai chiar o sa comentez si eu „suprematia lui Basescu” intr-un articol viitor.
Pana atunci… pace.! 🙂
Later Edit: Am uitat sa precizez ce am facut in tot timpul asta 😀 e greu de explicat asa ca bag o imagine.
Inceputurile.
Ei au aparut cu foarte mult timp in urma, asta e cert insa nu se stie exact cum. Varianta cea mai plauzibila e ca ei s-au nascut cu niste mutatii. Semanau cu lupii, fiind foarte parosi si avand colti, defapt dinti putin mai alungiti. Ei au fost priviti ciudat de oamenii normali. Asta si pentru ca atunci oamenii nu erau asa de inteligenti, de altfel nici azi nu prea sunt. Intotdeauna oamenii i-au privit ciudat pe vampiri si i-au marginalizat.
Teoria mea.
O data, undeva, un vampir a avut o altercatie cu un om, satul sa fie persecutat si batjocorit, vampirul l-a atacat. L-a omorat pe loc. De atunci oamenii apropae i-au exclus pe vampiri de langa ei. Considerau ca sunt periculosi si ca ii pot ataca oricand.
Se spune ca vampirii sug sange, asta insa nu e adevarat. Intr-o seara un animal suge sangele vitelor si vina este data pe vampiri fiindca oamenii deja aveau ura pe ei. Incet, incet au fost alungati crezandu-se ca sunt rai si daunatori „societatii” cand defapt ei nu au fost intelesi.
Se spune ca vampirii ies doar noaptea fiindca ziua ii arde soarele, insa si asta nu e adevrat. Ei umblau doar noaptea de frica oamenilor care ii atacau, fiindca atunci puteau sa umble linistiti.
Se spune ca vampirii traiesc mii de ani, insa asta este iar neadevarat. Oamenii au crezut asta fiindca ei seamana foaste mult intre ei si confundai un vampir cu altul. Faptul ca imbatraneau nu se vedea din cauza parului excesiv.
Anul asta e la fel. Nimic nu s-a schimbat, ba chiar e mai rau. Sa nu mai pretindem ca totul este bine, deoarece nu este. In fiecare dimineata ne nastem din nou. Ce facem azi este cel mai important. I’m going down. Deep.
Nu fac nimic ca sa ies din siutatia asta, si asta ma deranjeaza defapt. Prea multe de lasa pe capu’ meu, dece? Dece trebuie sa inteleg atatea? Poate ca daca eram mai prost era mai bine, traiam in prostia mea dar asa ma chinui stiind ca pot mai mult dar nu fac. Complicat este, insa viata e asa de frumuoasa si usoara. Vina mea este in totalitate, degeaba ma acuz. As vrea sa fac multe, dar nu simt impulsul ala, motivatia.
Asta imi lipseste mie, motivatia. Dece? Mi.a fost omorata inca din copilarie de parinti, dupa care de prieteni si tot asa…Iar eu vad si nu fac nimic.
Acum doar imi plang de mila, in loc sa fac ceva cu adevarat. Ma apuc de citit…poate asa osa inteleg mai multe…
Vreau sa fac multe. Osa fac multe. Osa reusesc. Pana la urma osa imi gasesc motivatia. Nu e asa simplu. Dar trebuie, sunt multi ca mine in tara asta. Nu vad poate, „the big picture”. Acum cateva luni nici nu imi imaginam anumite lucruri care se intampla acum. Si banuiesc ca si peste cateva luni osa mi se intample alte lucruri minunate.
Trebuie sa lovesc viata cat pot eu de tare!
Capu’ sus! – Privirea dreapta.