Tag Archives: zile

1
Iul

Pulă – Revista de pula moderna

Tocmai am descoperit pe net revista Pulă care  e chiar “interesantă” deaia m-am gandit sa scriu pe blog yahoo bigsmile Pulă – Revista de pula moderna …. Uitati ce am aflat yahoo hypnotized Pulă – Revista de pula modernamoz screenshot Pulă – Revista de pula moderna

Pulă, subintitulată Revistă de Pulă Modernă sau Organ Universal, este o revistă avangardistă românească scoasă de Aurel Baranga, Gherasim Luca, Paul Păun şi Jules Perahim, anterior redactori ai revistei Alge. A apărut într-un singur număr, pe data de 1 octombrie 1931. Conform lui Saşa Pană, 20 de exemplare au fost imprimate, dintre care doar 7 exemplare au fost distribuite. În interiorul revistei se află o fotografie cu doi dintre autori, în pielea goală, sub care se află precizarea: „Redactorii şefi ai revistei Pulă la lucru“. Dintre cele 13 exemplare, unul a ajuns la Saşa Pană, directorul revistei unu, iar altul i-a fost trimis profesorului lor, Nicolae Iorga, cu dedicaţia “Tu ai? N-ai!”. Ultragiat, Iorga i-a reclamat pentru “conţinutul pornografic” al publicaţiei. Drept urmare, autorii ajung la tribunal şi stau câteva zile după gratii înainte să fie amnistiaţi. [...]

26
Iun

Eu cand vreau sa fluier, fluier

Acesta este un film care desi la prima vedere pare un film naspa romanesc, nu este asa. E chiar “sfidator”, actorul principal avand “cojones” …Tot filmul se invarte asupra unui detinut care mai are cateva zile pana se elibereaza dar inainte cu o saptamana mama lui vine din Italia si vrea sa il ia pe fratele lui cu ea. El ia ostatica pe o fata si o cheama pe masa acolo sa jure ca nu il ia pe frateso’ dupa care o duce pe fata la o cafea yahoo ooooh Eu cand vreau sa fluier, fluier … Filmul trebuie vazut yahoo wink Eu cand vreau sa fluier, fluier

A..da era sa uit de trailer yahoo bigsmile Eu cand vreau sa fluier, fluier

Ce pareri aveti ? yahoo dontknow Eu cand vreau sa fluier, fluier

22
Iun

Diaconescu [Arestat]

In ultimele zile vad pe la tv ca D.Diaconescu “Direct” a fost arestat si daca schimbati canalul pe 0tv osa vedeti acolo cum toti il plang pe Diaconescu yahoo cry Diaconescu [Arestat] . “Vai ce a facut saracu ?”  Toata lumea il plange pe diaconescu, parca ar fi dumnezeu yahoo ooooh Diaconescu [Arestat] Toti analfabetii il sustin 113 Diaconescu [Arestat] … Mie mi se  rupe pula de el  :-)   Sper ca sa stea cat mai mult la “racoare”  mai ales vara asta pe caldura… yahoo bigsmile Diaconescu [Arestat]

19
Iun

Plictiseala Maxima…maxim am spus!

Am cam neglijat blogul in ultimele zile, fiindca sunt in vacanta acum dar si faptul ca am devenit dependent de “Farmville” yahoo ooooh Plictiseala Maxima...maxim am spus! …Dar si asa ma plictisesc si dupa cum a inceput vacanta asta cred ca va fi una luuuuunga si plictisitoare. Asa ca am pus pe blog jocuri. DA! jocuri daca te uiti in dreapta la bara vei observa ca scrie “Jocuri Online” si sub este un “patrat” din care iti poti selecta ce joc vrei sa joci si apesi play……Simplu nu?..Sper sa va placa… yahoo bigsmile Plictiseala Maxima...maxim am spus! Oricum in perioada urmatoare osa incerc sa fac blogul mai “atragator” asa ca stay tuned.

© Copyright 2010-2019 old.specimen.ro. All rights reserved.