Tag Archives: problemele

11
Feb

Wrong World.

Lumea e greşită, noi trăim intr-o lume greşită, plină de sisteme greşite, cu oameni greşiti, “trăim in Romania şi asta ne ocupă tot timpul”. Eu unu nu am nimic cu Romania ca ţară ci am cu anumite persoane din conducere. Lumea poate fii mult mai simplă, chiar se poate.
Mă gândeam la o viata liniştită la ţară, fără griji. Un loc unde pot trăi linistit, un loc unde stresul urban nu există şi un loc unde guvernanţii nu mă deranjează. Dar sper ca asta să nu devină pentru unii o “faţadă” şi să spuneţi că pentru toate problemele si eşecurile voastre sunt de vină ei, guvernantii. Nu e bine să cazi in extreme, nici să “cazi pe jos”, defapt nu e bine să cazi in general.
Bănuiesc că multi dintre voi s-au săturat de multe care înca li se intâmplă zilnic şi desi te-ai săturat, continui, aici e problema, nimeni nu face nimic ca să scape măcar. Asta poate şi pentru că au trăit în comunism şi cum comunismul nu e mort incă, le e frica sa fie liberi. Am constatat asta la mulţi oameni.
Ironia e că nici macar eu, cel care scriu asta, şi vad, incă nu fac nimic, dece oare? – aşa am fost obisnuiti, să nu ne pese.
Şcoala omoară imaginaţia, distruge adevăraţii artişti. Consider că în românia, sistemul de învăţământ e…repulsiv. Eşti obligat să faci anumite chestii, doar pentru că aşa e legea. Şi aici încă se văd urmele comunismului, unde e libertatea promisă ?
Nu cred că mii de oameni au murit la revoluţie ca să ajungem de unde am plecat.
Tot ce vine, noi primim (mă refer la mass-media, modă, muzică, religie, etc.), şi nu e departe de comunism, defapt în comunism era la fel doar că atunci lucrurile pe care le primeam erau bune ( e un comunism îmbrăcat in haine noi). Nu, nu sunt comunist spun doar că avea si aspecte bune. Acum avem libertate, drepturi…şi le foloseste cineva ?

Deformez realitatea, n-am nevoie de poveşti,
Când societatea te învaţă să nu spui ce gândeşti.

Altă problemă e că copiii de azi sunt la fel ca parinţii lor, proşti. Şi uite aşa “chestia” asta va continua o bună bucată de vreme, pana când lumea se va deştepta, sper. E trist să vezi unde a ajuns societatea noastră, iar dacă priveşti atent, observi că înafară de inteligenţă, nimic nu ne deosebeşte de animale. Iar asta nu se întâmplă doar la noi, se întâmplă peste tot în lume înafară de satele/triburile uitate de lume.
Avem o românie trisă, batrană şi obosită, care sper eu că e înca in sevraj şi nu în comă.
B U G Mafia – Poveste Fara Sfarsit (cu Jasmine) 2009

B U G Mafia – Romania 2009

Morometii – Romania Trezeste-te

*în spatele articolului stă un mesaj “ascuns”.

25
Oct

Copil defect. [acelasi eu] Vreau la munte!

Sunt defect. Recunosc. Incerc sa aflu dece. Mereu probleme. Defapt asa le vad eu. Adica e aiurea. Ce activitate pe blog zilele astea yahoo laughloud Copil defect. [acelasi eu] Vreau la munte! . Poate pentru ca vreau sa ma descarc. Acum vad ca si blogul iti ofera beneficii. Uneori ce-a mai buna terapie e sa plangi. Doar ca eu scriu printre lacrimi. Totusi sunt prea rezistent. Au fost atatea, osa fie atatea dar eu sunt si voi fii aici, acelasi eu. Sunt exact ca o broasca testoata. Cand apar problemele intru in carapace si cand problemele trec ies din carapace si imi continui drumul. Asa a fost mereu, asa a fost mereu. Mereu acelesi cacaturi.
Chestia este ca sunt genu de persoana care imi dau seama de anumite lucruri. Care daca eram mai prost nu le vedeam. Stiu ce se intampla sau poate partial. Dar sigur am dreptate. Nici mie nu imi place dar asta e. Azi am fost asa sad gen’. Dar eu niciodata nu o arat, adica cand sunt sad’ incerc sa fac ceva sa uit, orice. Sunt eu. Diferit de special. Tu? Diferit de simplu.
Ce e cu mine? O intrebare la care nici eu nu pot sa raspund. Chestia e ca nimeni nu ma intelege, iar cei care cred ca o fac, poate ca ma cunosc dar foarte putin si nu ma vad in splendoarea mea. Suna ciudat? Frate! mi-as dori sa plec la munte o saptamana sa uit de toate. Sa fiu liber. Si acum sunt liber dar ma refer la altfel de libertate. Vreau sa scap de tot!!!
Cine mai vrea sa mearga la munte? Asta e o intrebare oficiala. Putem sa ne adunam mai multi, punem bani si mergem. Pe bune! Ar fi cea mai tare chestie din ultimu timp… Inafara de EA.
Care vrea sa evadeze din lumea cotidiana? Care vrea la munte? Care vrea aer curat? Care vrea sa mergem cu trenu?
Care vrea distractie? Eu unul vreau!
Hai sa mergem la munte! ID-ul meu este: radu_lucian95 acolo putem vorbi. Totusi nu cred ca osa tina yahoo sad Copil defect. [acelasi eu] Vreau la munte! oricum io incerc.
Bai deci rog seriozitate. Daca nu, ma duc si singur o zi. Ce pula mea yahoo laughloud Copil defect. [acelasi eu] Vreau la munte! . Pai da.
In totdeauna mi-a placut la munte. Si vara si iarna. Intotdeauna la munte e frumos. Imi place si la mare, dece sa mint, imi place apa. Dar toamna la mare nu e oke. La munte insa e mai “natural” e aerul mai curat, e totul mai verde, e totul mai frumos.
Si uite cum un post care incepe alb-negru se termina multicolor yahoo laughloud Copil defect. [acelasi eu] Vreau la munte! Ciudat e ca sar de la o idee la alta yahoo bigsmile Copil defect. [acelasi eu] Vreau la munte! Pierd subiectu’ pe drum.

24
Oct

Dragoste! [ce vrei?]

Multa lume cauta raspunsul la intrebarea ce e dragostea, in ce consta ea si alea alea…. Astazi, acum, sunt aici sa va zic yahoo smiley Dragoste! [ce vrei?] .
Vine intrebarea… Ce e dragostea?
Pai e cam greu de spus in cuvinte, adica dragostea mai mult se simte, adica dragostea e un sentiment, cred ca cel mai puternic si cel mai predominant dintre toate. Dar de multe ori dragostea e confundata cu alte sentimente. Totusi sa clarificam o chestie, nu exista dragoste la prima vedere, aia este atractie reciproca la prima vedere. Dragostea nu apare pur si simplu, trebuie sa existe ceva, acel ceva poate fi orice. O putem asemana cu un copac chiar, care atunci cand cunosti fata/baiatul plantezi samburele si cu timpul el creste daca ai grija de el, si ii oferi tot ce are nevoie. La inceput e doar senzatia de atasare, cum bine zicea Spike dupa care, cu timpul evolueaza in dragoste adevarata. Insa nu e o perioada definita. Si totusi dragoste pura nu cred ca exista, de cele mai multe ori e o corcitura. Mai pe inteles dragoste e atunci cand vorbesti cu o fata/baiat doar ca sa ii auzi glasul, stai cu el/ea pe banca doar pentru a fi impreuna, unul langa altul. Atunci cand iti tresare inima cand o vezi in zare. Atunci cand te bucuri de lucrurile simple doar pentru ca le faceti impreuna. Acum insa depinde. Lucrurile pot varia. Oricum, nu trebuie sa te pripesti. Totul vine de la sine daca voi doi va potriviti.
Dar ca sa existe dragoste, voi doi trebuie sa fiti compatibili. Am observat la multi ca la inceput par ca ei se potrivesc 100% si cu timpul, afla cu stupoare ca nu e asa. Iar atunci apar dubiile si relatia incepe sa scartie.
Si totusi cum afli daca va potriviti ? Simplu. Faceti foarte multe activitati impreuna, vorbiti despre voi, important este sa fii deschis. Sa comunici e cheia. Spune tot!
Uneori dragostea apare fara ca sa vrei, atunci e cel mai ciudat fiindca esti confuz/a. Tu nu te gandeai ca osa ajungi sa simti ceva pentru acea persoana si sa va apropiati asa, era trecuta gen pe lista de persoane cu care nu credeai ca vei avea vreodata o relatie. Si acum vin problemele. Nu sti ce sa faci. Si vrei si nu vrei. Dar fara sa iti dai seama poti rani cealalta persoana. Te vede asa, in dubii si crede ca nu tii la ea asa cum zici. E grav. Trebuie sa iei o decizie. Cel mai bine e sa incerci fiindca e mai bine. Daca nu osa mearga asta e. Dar daca ar fii mers si nu ai vrut atunci e naspa rau. Vin regretele.
Nu vreau sa par un Guru al dragostei sau relatiilor dar asa e.
Daca ti la o persoana si simti ceva pentru ea spune-i, cu cat mai repede cu atat mai bine. Dece? Fiindca daca stai vreo doua saptamani gandindu-te cum sa ii spui si facandu-ti tot felul de idei si atunci cand o intebi daca vrea sa fiti impreuna te refuza, totu se prabuseste in jurul tau. Te vedeai in viitor langa ea/el, dar daca ea nu e cu tine iti dispare brusc viitorul. Asa daca ii spui din prima e mai bine ca nu ai timp sa te gandesti la ea… si sa iti faci iluzii.
Mai spun odata, comunicarea este cheia si sinceritatea. Atat. Doar atat!
Daca aveti nevoie de un sfat veniti la mine ! yahoo kiss Dragoste! [ce vrei?] pe bune yahoo laughloud Dragoste! [ce vrei?] Dragostea pare complicata, dar nu e. Urmeaza-ti instinctul. Totul se bazeaza pe instinct. E la fel ca si Karma. Oferi dragoste, primesti dragoste.
Totusi asta e punctul meu de vedere. Nu trebuie sa ma crezi pe cuvant. Ai dreptul la replica. Defapt ai dreptu’ la orice.
Capu’ sus! – Head’s up!

12
Sep

Relatiile Pe Internet [NU!]

Sa nu zica nimeni ca, copiez dupa cineva. Am vazut ca multe persoane au abordat subiectul asta, “Relatiile Pe Internet” asa ca am decis sa il abordez si eu, bineinteles in stilul meu yahoo devil Relatiile Pe Internet [NU!] [orice asemanare este pur intamplatoare]
Sa incep.
Ce sa zic..? pai da se poate nu pot spune ca nu pentru ca ar fi fals dar totusi asta nu inseamna ca totu e ok si ca e bine sa ai o relatie dasta’. Depinde de la om la om.Nu recomand acest fel de relatii deoarece 99% din cazuri nu rezista.Insa acum vine adevarata problema, voi doi [tu+el/ea] nu sunteti din acelasi oras, sau chiar tara. Asta complica totul. Daca e asa nici sa nu te gandesti sa incerci o relatie cu el/ea pentru ca defapt te minti pe tine. Persoana iubita este la sute de kilometri departare nu o poti atinge, nu o poti saruta, nu o poti fute… da exact. Nu are rost.
Relatiile pe internet sunt intotdeauna oke pentru ca nu apar problemele din viata de zi cu zi gen barfe etc. Daca esti o persoana geloasa iar nu e bine pentru ca toata ziua te vei gandi “daca ma inseala”, “daca nustiu ce face” “aoleu!” ea/ el e la 150 de kilometri poate sa faca orice fara ca tu sa sti.Da acum vei spune ca aveti incredere unul in altul dar sunt sigur ca te-ar parasi daca si-ar gasi pe altcineva care e langa ea si poate sa ii arate dragostea, gen in oras cu ea.[are si ea nevoi]
Pana la urma ideea este ca acest gen de relatii nu isi au rostul. Nu incepe o relatie pe net daca nu ai de gand sa o continui si in viata reala si daca nu sunteti din acelasi oras.
Cred ca tocmai am spulberat visele catorva persoane yahoo laughloud Relatiile Pe Internet [NU!] Hai sa devenim realisti totusi yahoo wink Relatiile Pe Internet [NU!] .
Relatiile pe net nu merg mai deloc. Dar sunt si acele cazuri “foarte rare” cand persoanele chiar se intalnesc.Dar si asa tot e naspa ca va vedeti o data pe saptamana. E mai mult amagire decat dragoste.
Sfatul meu e sa NU. E mai bine asa. Astept un feedback de la voi yahoo batting Relatiile Pe Internet [NU!]

© Copyright 2010-2019 old.specimen.ro. All rights reserved.