Tag Archives: dimineata

13
Oct

Avort De Vise

Se pare ca in ultimu timp nu prea am mai scris… fuck this shit! Au fost asa de multe motive incat nici daca as vrea nu pot sa le scriu aici. Si totusi am o nelamurire, dece totul merge in jos?
Frate cred ca am ajuns la un nivel la care nimic nu ma mai poate rani, adica au fost asa de multe lucruri care mi-au frant aripile exact cand sa-mi iau zborul. Exact atunci cand facusem primul pas in “trenul fericirii” [accelerat], s-a auzit semnalul de plecare si am incercat sa alerg dupa el dar, din pacate nu am reusit sa il ajung si l-am pierdut. Aveam bilet, la clasa 1. Am platit degeaba. E a mia oara cand pierd trenul asta. Acum am ramas singur in gara. Nu am la cine sa dorm. Schimb biletul de la accelerat cu unul pentru personal. Pleaca deabia maine dimineata. Pana atunci osa dorm pe banca de pe peron, singur.Sper ca in urmatoarea gara sa reusesc sa prind trenul.
Ce am scris aici este doar o transpunere a realitatii intr-un mod mai artistic.Daca nu te-ai prins, aici vorbesc despre altceva decat trenuri, gari, bilete. E o poveste care s-a sfarsit inainte de a incepe. Avort De Vise.
Poate ca totul a fost in imaginatia mea, dar a fost atat de real. Mai real ca Avatar 3D. Deaia ma doare, ca tin la ea. Stiu, 100% vinovat sunt. O alta greseala. Sau poate nu.
Am scris si o poezie. [o strofa]…
Momente si ganduri pierdute in randuri,
Din sufletul meu, acum ciugulesc vulturi,
Sunt ranit dar vreau,… inca sa traiesc,
Si cu voia ta, vreau sa te iubesc.

Acestea sunt ultimele mele ganduri imbracate intr-o aura literara placuta.
Continuarea altadata, daca osa mai fiu aici. Capu’ Sus!
(Din ce in ce, blogul devine mai negru si intunecat…osa incerc sa ii dau culoare prin urmatoarele post-uri.)

11
Sep

Mai puternic ca niciodata ! [Stronger Than Ever]

Ok. Cred ca te intrebi dece incep cu “ok”. Nu am mai scris pe blog de ceva zile pentru ca am avut niste “probleme”.Ce fel de probeme? Pai am vandut placa de baza+procesor yahoo neutral Mai puternic ca niciodata ! [Stronger Than Ever] da stiu cum am putut face asta? yahoo laughloud Mai puternic ca niciodata ! [Stronger Than Ever] Dar sti cum e..scopul scuza mijloacele yahoo bigsmile Mai puternic ca niciodata ! [Stronger Than Ever] Ce scop ? Pai sa imi cumpar alta placa noua (cu garantie) si alt procesor. Asa ca am stat cateva zile fara calculator yahoo sad Mai puternic ca niciodata ! [Stronger Than Ever] . Nu a fost asa greu mai ales ca am televiziune iptv si pot sa vad ce filme vreau yahoo sunglas Mai puternic ca niciodata ! [Stronger Than Ever] . Astazi am reusit sa imi iau piese noi deci sunt online.
Mama si vine scoala yahoo nailbiting Mai puternic ca niciodata ! [Stronger Than Ever] osa imi fie greu sa ma scol iara dimineata yahoo eyeroll Mai puternic ca niciodata ! [Stronger Than Ever] … osa am colegi noi ..multe fete yahoo love Mai puternic ca niciodata ! [Stronger Than Ever] am un “sentiment” ca totul osa fie bine. Oricum “Capu’ Sus!” yahoo wink Mai puternic ca niciodata ! [Stronger Than Ever] . Scoala nu e un loc asa rau nustiu dece nu va place acolo yahoo dontknow Mai puternic ca niciodata ! [Stronger Than Ever] [osa spuneti ca sunt tocilar]
Dupa cum spune si titlul am revenit Mai puternic ca niciodata. Si aici ma refer la psihicul meu. Si chiar asa este. Daca vrei poti sa iti controlezi viata. Totul este in mintea ta. Daca vrei plangi daca nu, nu. Atitudinea e totul. Sunt neinteles si asta ma face diferit si chiar special. Acum sunt pregatit sa indur orice pentru ca sunt detasat de tot, de lume.
Sa revenim totusi… ca vad ca te plictisesc. Mi-am propus sa scriu macar 4 posturi pe saptamana [o sapt.=7zile].
Si am nevoie si de voi, cei care citesc blogul yahoo kiss Mai puternic ca niciodata ! [Stronger Than Ever] lasa un comentariu la post-ul asta in care sa spui despre ce ai vrea sa scriu. Etc. chiar orice si ma refer si la “obscenitati” yahoo laughloud Mai puternic ca niciodata ! [Stronger Than Ever]
Sper ca osa comentezi yahoo waiting Mai puternic ca niciodata ! [Stronger Than Ever] Apropo ce ziceti de thumbnail-ul de la post? [pt cei care nu stiu ce e ala, e poza aia mica din colt]
BTW: Acum sunt “solo”.

1
Sep

O noapte minunata

Un cer de poveste. O semiluna stralucind ca un far in noapte si sute, mii, milioane, miliarde..o puzderie de stele albastre de toate marimile se vedeu aseara pe cerul din Bucuresti. As fi putut sa ma uit pana dimineata si nu m-as fi saturat de acea priveliste divina. Da chiar pot spune ca era divina. Asta a compensat faptul ca era cam frig afara si este si prima zi de toamna yahoo sad O noapte minunata …..+ca se apropie scoala si totusi nu ma deranjeaza asta dar ma intreb cum de a trecut asa de repede vacanta de vara, aproape ca nu am facut nimic si uite ca incepe scoala iar yahoo ooooh O noapte minunata
Apropo, sunt mai bine acum.Pot spune ca merita sa incerci atunci cand nu mai ai nimic de pierdut.Totul sau nimic.

16
Aug

Am prietena+site nou [asa la pachet]

Nu am mai scris nimic in ultimele  zile, stiu.Poate ca te intrebi dece yahoo bigsmile Am prietena+site nou [asa la pachet] Si chiar daca nu te intrebi io tot iti spun. Fi antena.. yahoo hypnotized Am prietena+site nou [asa la pachet]
Desi nu credeam ca osa imi gasesc o prietena…[curand] bine nici nu prea cautam (credeam ca la liceu sau plm.) uite ca s-a intamplat desi cred ca ea ma gasit pe mine yahoo think Am prietena+site nou [asa la pachet] Dar ea a devenit intr-un timp scurt mai mult decat o prietena, este totul pentru mine acum pentru ca familia mea e “in pom” …. Si am petrecut mult timp cu ea pana dimineata [nopti intregi]… Totul e asa de bine yahoo love Am prietena+site nou [asa la pachet] “Dar viata ma invatat ca atunci cand totul pare roz osa ajung inevitabil in genunchi, in moloz…” Si de aceea sunt foarte precaut. Asta ar fi primul motiv. Si al doilea:
Am lucrat la o noua comunitate de Hip-Hop, RoHipHop cu care sper ca voi ajunge departe yahoo bigsmile Am prietena+site nou [asa la pachet] vor fii colaborari cu diferiti artisti, deci tineti aproape !

Update:

Prietena s-a dovedit a fii o bagaboantă, târfă, proastă uşuratică (era cam slabă yahoo laughloud Am prietena+site nou [asa la pachet] , defapt era destul de obeză, dar trecem peste asta) iar eu, pe vremea aceea eram destul de imatur si naiv. O relaţie puerilă. De atunci mi-am dat seama că relaţiile pe internet/ la distanţă nu funcţionează.

5
Iun

G-Yeah…

De dimineata neavand ce sa fac m-am gandit sa ma inregistrez cantand piesa Bag Pula-n Lume Si v-o Fac Cadou a lu’B.u.g. mafia.. :lol:

[ad#Google Adsense-1]

© Copyright 2010-2019 old.specimen.ro. All rights reserved.